O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy BlankenshipЧитать онлайн книгу.

---

Скачать книгу

---

puțin.

      Tasuki nu mai avea nevoie decât de o singură mișcare, îi strânse șoldurile lui Kyoko și începu să se miște cu corpul ei. Simțea că era în rai, dansând cu fata visurilor sale lângă el. Senzația că fiecare trăsătură a corpului ei care se freacă de el era o tortură dulce pe care nu o trăise niciodată.

      Ochii săi maro se umeziră seducător, în timp ce-și simțea tot corpul ca și cum ar fi fost de foc și voia să simtă cât mai mult din ea. Apăsându-se mai aproape de Kyoko, începu să o preseze, mișcându-și corpul încălzit odată cu ea ca un iubit de mult pierdut.

      Kyoko privi în ochii lui Tasuki și observă că pentru prima dată erau ca niște fulgi minunați de ametist stropiți în orbitele lui de ciocolată. − Frumos... a fost singurul cuvânt care a venit în minte. Cu cât arăta mai adânc... cu cât îi amintea mai mult despre Shinbe.

      *****

      Starea de spirit a lui Toya nu s-a îmbunătățit de când a mers la dojo-ul din colegiu, sperând să facă ceva forță. Se gândise că ar fi trebuit să plece mai repede, după ce a spart sacul de box de cinci sute de dolari. Nu este vina lui că își imaginea chipul lui Kotaro când îl lovea.

      âˆ’ Fată proastă! a mârâit. De ce trebuie să fie întotdeauna așa de greu de abordat? Nu privi nimic în mod deosebit, gândindu-se la gardienii enervanți cu care Kyoko ieșise.

      Se simțea încă afectat de când auzise mai devreme vocea lui Kotaro în apartamentul lui Kyoko. Nu i-ar fi plăcut nimic mai mult decât să-i rupă capul bărbatului ăsta și să-l arunce acolo unde soarele nu ajunge niciodată. Toya avea întotdeauna un al șaselea simț despre lucruri, iar simțurile îi spuneau că Kotaro nu era ceea ce părea a fi.

      âˆ’ E mai mult un lup în haine de oaie. rânji el, apoi s-a simțit imediat un pic vinovat pentru că și el ascundea lucruri de Kyoko. Lucruri pe care chiar el nu le-a putut explica.

      ÃŽnvățase ca un mic copil să-și ascundă abilitățile neobișnuite de ceilalți, abilități precum puterea și viteza supraumană, precum și simțurile sale ascuțite ca mirosul și văzul. Singura problemă a fost că au venit și au plecat când au vrut. Nu le-a putut declanșa la momentul necesar și poate că asta a fost un lucru bun.

      Pierdut în gânduri, pielea lui Toya tremură în timp ce văzu gardianul care se sprijinea de ușa clădirii de pază. − Vorbește de drac și dracul la ușă. Toya se uită la Kotaro, aproape trecu pe lângă el, apoi se opri în urma lui. − Ce naiba faci aici? a mârâit.

      Kotaro se ridică cu toată înălțimea lui și se îndreptă spre locul în care ar fi stat fata lui Kyoko și mârâi la el. Privind în jur și fără să o vadă nicăieri, comportamentul său relaxat s-a alarmat și Kotaro îl străpunse pe Toya cu o strălucire furioasă. − Unde este Kyoko? Am crezut că a fost cu tine în seara asta.

      Ce ura Toya foarte tare era să fie confuz și acum nu avea chef de asta. − Prostule... Credeam că are o întâlnire cu tine, a răspuns fără să se gândească.

      Pieptul lui Kotaro hârâi acum grav. Kyoko îi spusese că va merge cu Toya dar asta a fost o minciună. − La naiba!

      Fără a-i da lui Toya o a doua privire, el tăiat-o în direcția în care locuia Kyoko, aținându-se să-și folosească viteza sa nenaturală. De ce l-a mințit? Dacă ar fi știut că nu era cu netotul ăsta, ar fi urmat-o.

      Toya a simțit un moment de panică când a văzut îngrijorarea în ochii rivalului său și felul în care el a decolat cu viteză și asta nu l-a făcut să se simtă mai bine. Ceva din el avea încredere completă în Kotaro, dar nu i-ar fi spus niciodată asta.

      Fără să se mai gândească la ceea ce făcea, a plecat după Kotaro pentru a vedea unde merge. Cu ușurință ținându-se după el, dar observând viteza pe care o foloseau amândoi, unele dintre suspiciunile lui Toya au fost confirmate. Kotaro era mai mult decât părea... au aceleași ADN sau ceva? Își scrâșni dinții și nu-i plăcea gândul.

      ÃŽntr-un minut, Kotaro a izbit ușa apartamentului lui Kyoko sperând să fi fost acolo. Pleznind ambele palme peste ușa nevinovată, a strigat. − La naiba, Kyoko! Unde ești? Groaza și îngrijorarea au apărut în fiecare por al ființei sale. − Asta nu e bine, mormăi el.

      âˆ’ Ce nu e bine? Întrebă Toya din spatele lui Kotaro.

      Vibrațiile pe care le degaja Kotaro dădeau dureri crescânde în pieptul lui Toya. Dacă ar fi știut că Kyoko nu era cu Kotaro, ar fi venit doar pentru a fi lângă ea. Ar fi trebuit să-și fi urmat instinctele și să vină oricum. Ar fi trebuit să-i pună o lesă fetei ăsteia mai devreme sau mai târziu.

      Kotaro a uitat de Toya cu totul în graba lui de a ajunge la Kyoko. Acum, având pe cineva pe care să-și descarce mânia, strigă: − Am crezut că este cu tine! Kotaro își strânse pumnul și își retrase furia în sine înainte de a merge prea departe. − și cum naiba ai reușit să ții pasul? Nu contează, nu răspunde.

      Toya se uită la el, surprins că chiar a observat asta, dar ridică din umeri. − Eu sunt doar acel netot rapid.

      Calmându-și jumătatea dominantă, Kotaro și-a deschis ochii pătrunzători de gheață, țintind persoana care urma să-l ajute să-și găsească − Kyoko a sa. Era destul de rău că Toya nu s-a renăscut ca vampir, ca să-l poată pocni, dar acum Toya și-a recăpătat abilitățile din trecut și nu știa de ce. Peste toate astea cel mai bun prieten al lui Toya era Shinbe, dar nici Shinbe nu avea nici o idee despre trecutul său.

      Kotaro și-a izbit palma de tâmplă, întrebându-se de ce naiba avuse încredere în Toya să aibă grijă de ea... pentru a doua oară, pe când el a eșuat primul. Faptul că Toya nu și-a amintit nimic nu-i dădea posibilitatea lui Kotaro strige cu voce tare. El a inspirat adânc adevărul... amândoi au greșit. Buzele i s-au subțiat în timp ce se uita în tăcere.

      Toya schiță un zâmbet. − Deci, te-a mințit și te-a scos din schemă spunând că merge cu mine. Ha. Chiar dacă știa că ar fi făcut aproape același lucru, nu i-a spus asta lui Kotaro.

      Kotaro mai inspiră o data adânc, încercând să-și țină temperamentul sub control. Era ca și cum ai vorbi cu un copil nenorocit. − Asta nu e un joc, derbedeule. Fetele dispar de mai bine de o lună în stânga și–n dreapta și din campus și din oraș. Nici unul dintre noi nu știe unde este Kyoko. Kotaro auzi panica în vocea sa, dar o ignorase. − Ai idee de unde ar fi putut să se furișeze?

      Toya își simți pieptul zdrobit de îngrijorare, gândindu-se că Kyoko este în pericol. − la naiba! Se întoarse spre ușa lui Suki și începu să bată până când auzi ușa crăpându-se ceea ce-l

---

Скачать книгу