Soarta Dragonilor . Морган РайсЧитать онлайн книгу.
Suntem îndrăgostiți, o dragoste adevărată. Spre deosebire de orice altă iubire pe care am avut-o vreodată. Divorțează de mine, ca să mă pot opri din a continua în secret această aventură. Vreau ca dragostea noastră să fie publică. Și vreau să mă căsătoresc cu el."
Gareth se uită la ea, șocat, simțindu-se golit, ca și cum un pumnal tocmai îi fusese înfipt în piept. De ce a trebuit Helena să răbufnească? De ce acum, dintre toate momentele? Era prea mult pentru el. Se simțea ca și cum lumea îl lovea în timp ce era căzut jos.
În ciuda propriei voințe, Gareth a fost surprins să realizeze că el avea unele sentimente profunde pentru Helena, pentru că atunci când a auzit cuvintele ei reale, cerând un divorț, i s-a întâmplat ceva. L-au supărat. În ciuda propriei voințe, aceasta l-a făcut să-și dea seama că nu dorea să divorțeze de ea. Dacă ar fi venit de la el, era un lucru; dar dacă a venit de la ea, era altceva. El nu dorea ca ea să-și aibă drumul ei, și nu atât de ușor.
Cel mai mult dintre toate, se întreba cum va influența un divorț domnia lui. Un Rege divorţat ar ridica prea multe întrebări. Și în ciuda propriei voințe, el s-a trezit că este gelos pe acest cavaler. Și indignat că ea își băga nasul în lipsa lui de bărbăție. Vroia răzbunare. Pe amândoi.
"Nu îl poți avea", a izbucnit el. "Ești legată de mine. Blocată pentru totdeauna ca soție a mea. Niciodată nu te voi lăsa liberă. Și dacă vreodată îl voi întâlni pe acest cavaler cu care mă înșeli, voi pune să fie torturat și executat."
Helena mârâi către el.
"Nu sunt soția ta! Tu nu ești soțul meu. Tu nu ești un bărbat. Uniunea noastră este spurcată. Așa a fost încă din ziua în care a fost făurită. A fost un parteneriat aranjat pentru putere. Întregul subiect mă dezgustă – întotdeauna a făcut-o. Și a distrus singura mea șansă de de a fi cu adevărat căsătorită."
Ea respiră, furia crescându-i.
"Tu îmi vei acorda divorțul, sau voi arăta întregului regat ce om ești. Tu decizi."
Cu asta Helena s-a întors cu spatele la el, a mărșăluit prin cameră și a ieșit afară pe ușa deschisă, fără măcar să se obosească să o închidă în spatele ei.
Gareth stătea singur în camera de piatră, ascultând ecoul pașilor ei și simțind cum un fior îi pătrunde în corp, fără ca el să se poată opune. Mai era ceva stabil de care s-ar fi putut sprijini?
Cum Gareth stătea acolo, tremurând, privind ușa deschisă, a fost surprins să vadă pe altcineva trecând prin ea. Abia avusese timp să înregistreze conversația sa cu Helena, pentru a putea procesa toate amenințările ei, atunci când a intrat un chip prea familiar. Firth. Obișnuita vioiciune din mersul lui dispăruse când el a intrat în cameră, nesigur, cu o expresie vinovată pe față.
"Gareth?" a întrebat el, părând nesigur.
Firth se uita la el, cu ochii mari, și Gareth putea vedea cât de rău se simțea. El ar fi trebuit să se simtă rău, s-a gândit Gareth. La urma urmei, Firth a fost cel care l-a îndemnat să mânuiască sabia, care l-a convins în cele din urmă, care l-a făcut să creadă că el era mai mult decât el însuși. Fără șoaptele lui Firth, cine știe? Poate Gareth nici măcar nu ar fi încercat să o mânuiască.
Gareth se întoarse spre el, clocotind. În Firth găsise în sfârșit un obiect spre care să își direcționeze toată furia. După toate, Firth a fost cel care l-a ucis pe tatăl său. A fost Firth, acest băiat prost de la grajduri, cel care l-a prins în toată această mizerie, de la început. Acum, el era doar un alt succesor ratat din neamul MacGil.
"Te urăsc", clocoti Gareth. "Și cum rămâne acum cu promisiunile tale? Cum rămâne cu încrederea ta că voi mânui sabia?"
Firth înghiți, arătând foarte nervos. Nu avea cuvinte. În mod evident, nu avea nimic de spus.
"Îmi pare rău, Domnul meu", a spus el. "M-am înșelat."
"Te-ai înșelat despre o mulțime de lucruri", a izbucnit Gareth.
Într-adevăr, cu cât Gareth se gândea mai mult la asta, cu atât mai mult își dădea seama cât de rău se înșelase Firth. De fapt, dacă nu ar fi fost Firth, tatăl său ar fi fost încă în viață astăzi și Gareth nu ar fi fost în mizeria asta. Greutatea domniei nu ar fi apăsat pe capul lui, toate aceste lucruri nu ar fi mers greșit. Gareth tânjea după zile mai simple, ca atunci când el nu era Rege, când tatăl său era în viață. El simțea o dorință bruscă a aduce totul înapoi, felul în care fuseseră lucrurile. Dar nu putea. Și îl avea pe Firth pe care să arunce vina pentru toate astea.
"Ce faci aici?" insistă Gareth.
Firth își drese glasul, evident nervos.
"Am auzit … zvonuri … șoapte ale servitorilor. Mi-a ajuns la urechi că fratele și sora ta pun întrebări. Au fost reperați în camerele servitorilor. Examinând jgheabul de deșeuri, căutând arma crimei. Pumnalul folosit pentru a-l ucide pe tatăl tău."
Corpul lui Gareth se răci auzind cuvintele lui. Era înțepenit de șoc și frică. Oare ziua asta putea să meargă mai rău?
Își drese glasul.
"Și ce-au găsit?", a intrebat, cu gâtul uscat, cuvintele abia ieșind.
Firth clătină din cap.
"Nu știu, Domnul meu. Tot ce știu este că ei bănuiesc ceva."
Gareth simți o ură reînnoită pentru Firth, una de care el nu se știa capabil. Dacă n-ar fi fost de felul său așa de neștiutor și de împiedicat, dacă ar fi scăpat de armă în mod corespunzător, el nu ar fi fost în această poziție. Firth îl lăsase vulnerabil.
"O să spun asta doar o singură dată", declarară Gareth, pășind mai aproape de Firth, intrând în fața lui, încruntându-se înapoi la el cu cea mai fermă privire pe care o putea aduna. "Nu vreau să-ți mai văd fața vreodată. Mă înțelegi? Dispari din fața mea, și să nu te mai întorci. Am de gând să te deleg într-o poziție departe de aici. Și dacă vreodată mai pui din nou piciorul între zidurile acestui castel, fii sigur că voi pune să te aresteze.
"ACUM, PLEACĂ!" țipă Gareth.
Firth, cu ochii umplându-i-se de lacrimi, se întoarse și fugi din cameră, pașii lui răsunând mult timp dupa ce el a fugit pe coridor.
Gândurile lui Gareth au revenit la sabie, la încercarea lui eșuată. Nu se putea abține să nu simtă ca și cum ar fi pus în mișcare o mare calamitate pentru sine. Se simțea de parcă s-ar fi împins pe sine de pe o stâncă, iar de acum înainte, avea să se confrunte doar cu coborârea sa.
Stătea acolo, înrădăcinat în piatră, în tăcerea reverberantă din camera tatălui său, tremurând, întrebându-se ce Dumnezeu pusese în mișcare. Niciodată nu se simțise atât de singur, atât de nesigur pe el.
Oare asta era ce însemna să fii rege?
Gareth s-a grăbit pe scara de piatră în spirală, alergând în sus etaj după etaj, grăbindu-se în drumul său spre parapeții cei mai de sus ai castelului. Avea nevoie de aer curat. Avea nevoie de timp și spațiu să se gândească. Avea nevoie de un punct de unde să-și privească regatul de sus, de o șansa de a-și vedea curtea, poporul, și de a-și aminti că totul era al lui. Că, în ciuda tuturor evenimentelor de coșmar ale zilei, la urma urmei, el era încă rege.
Gareth și-a concediat însoțitorii și a fugit singur, etaj după etaj, respirând greu. S-a oprit pe unul din etaje, s-a aplecat și și-a tras sufletul. Lacrimile îi șiroiau pe obraji. El tot vedea fața tatălui său, mustrându-l, la fiecare colț.
"Te urăsc!", a strigat în gol.
Ar fi putut jura că auzit un râs batjocoritor ca răspuns. Râsul tatălui său.
Gareth trebuia să scape