Iubiți Cu Secrete. Dawn BrowerЧитать онлайн книгу.

      MULȚUMIRI

      Aici îi mulțumesc din inimă editoarei mele și celei care a realizat coperta cărții, Victoria Miller. Mă ajută enorm. Apreciez tot ce face pentru mine, mai ales faptul că mă ambiționează să fiu mai bună, să fac lucrurile mai bine. Îți mulțumesc de o mie de ori!

      Îți mulțumesc și ție, Elizabeth Evans, pentru că ești mereu lângă mine și pentru că ești prietena mea. Însemni foarte mult pentru mine. Mulțumirile nu sunt de ajuns, dar sunt tot ce am, așa că ÎȚI MULȚUMESC că ești prietena mea. De asemenea, îți mulțumesc și ție, Aletha, pentru că m-ai ajutat la corectura textului. Apreciez din suflet ☺

      CAPITOLUL UNU

      Razele soarelui năvăleau prin fereastră și umpleau biblioteca de raze gălbui. Era o zi frumoasă, dar și una extrem de mohorâtă. O enigmă pe care Lord Nicholas Kendall nu putea să și-o scoată din minte. Ar trebui să fie fericit. Viața lui era o nesfârșită petrecere. Cel puțin, asta își imagina toată lumea. Nu se încumeta să fie un rebel, așa cum credea familia lui. Nicholas știa să facă spectacol din aceste lucruri și mergea până la capăt, dar ura fiecare secundă din această prefăcătorie. Nimic nu îl mai umplea de bucurie. Nimic nu îi oferea un moment de liniște. Nimic și nimeni nu îl inspira. Avea nevoie de… ceva. Nici el nu știa ce, dar se ruga ca, într-o bună zi, să acel ceva sau cineva să îi iasă în cale.

      Nicholas se frecă la ochi și oftă. Trebuia să înceteze cu melancolia asta! Întunericul dinăuntrul său… nu era un loc plăcut. Se îndepărtă de fereastră și se îndreptă către bar, unde își turnă un pahar de coniac, pe care îl goli dintr-o înghițitură, apoi umplu la loc paharul. Era pe cale să îl bea și pe acela, când fratele său geamăn, Christian, Marchizul de Blackthorn, intră cu pași mărunți în bibliotecă.

      – De ce bei așa devreme, frate? întrebă Christian.

      I se alătură lui Nicholas la bar și își turnă el însuși puțin coniac.

      – Presupun că voi bea și eu cu tine!

      Buzele lui Nicholas se prefăcură într-un zâmbet.

      – Așa vrei tu să mă faci mai puțin… scandalos?

      – Deloc, răspunse ușor Christian. Nici eu nu am avut o zi prea distractivă. Am stat cu capul în cărți mai toată dimineața. Văd numai numere în fața ochilor. Mă chinuie îngrozitor. Nu mai pot. Administrarea unui ducat e prea multă treabă pentru un singur om.

      Christian îi semăna lui Nicholas în aproape toate privințele. Geamănul lui identic… avea același păr șaten-deschis ca el, aceiași ochi albaștri, același zâmbet ștrengăresc și o gropiță într-un obraz. Deși fiecare își avea gropița în obrazul opus, majoritatea oamenilor păreau să nu își amintească acest aspect. Reușiseră să pretindă că unul era, de fapt, celălalt, de foarte multe ori în ultimii ani. Să ai un geamăn putea fi un avantaj.

      Nicholas gesticulă cu paharul în direcția lui Christian.

      – Ăsta-i avantajul să fii moștenitor!

      Ridică paharul și sorbi.

      – N-am fost nicicând mai bucuros că tu ai moștenit rolul ăsta. Pe mine m-ar fi înnebunit toată responsabilitatea.

      Dar acest lucru nu însemna că a fi cel de-al doilea moștenitor nu venea cu responsabilitățile sale. Familia lui încă avea așteptări de la el. Iar tot ce voia Nicholas era să scape. Problema era că nu avea unde să se ducă…

      Se apropie de un raft și se opri. Un volum îi atrăsese atenția, așa că îl trase dintre celelalte. Îl deschise și își trecu repede ochii peste pagini. Era scrisul de mână al mamei sale.

      – Ai văzut asta până acuma?

      Ridică volumul ca să îl vadă și Christian.

      – Micul proiect al mamei?

      Ridică din sprânceană.

      – Recunosc că nu am citit nimic din el, dar știu ce reprezintă. Mama scrie lucruri care crede că vor fi importante pentru generațiile care vor urma. Majoritatea sunt cunoștințe medicale pe care le-a învățat pe vremea ei.

      Nu era un secret faptul că familia știa că mama lor, actuala Ducesă de Weston, venea din viitor. Studiase ca să devină doctor în secolul douăzeci și unu. Printr-o scăpare a destinului pe care Nicholas nu o înțelegea pe deplin, ajunsese în timpul lor și fusese salvată de tatăl lor. Era o poveste ușor grețoasă și prostesc de romantică. Și el o invidia. Se întreba ce simțise mama lui, călătorind două sute de ani în trecut ca să își găsească iubirea… Lui Nicholas nu îi era întotdeauna ușor să înțeleagă acest lucru.

      – N-ai fost curios niciodată? Stă pur și simplu aici, la îndemâna oricui. De ce n-am băgat-o în seamă până acum?

      Deschise cartea la jumătate. Îi apăru scrisul altcuiva, sigur nu al mamei sale. Fragmentul era al surorii lui, Elizabeth. Scria ceva despre oglinda din bibliotecă. Se răsuci pe călcâie și se uită atent la oglinda înaltă, gândindu-se în același timp și la ce tocmai citise.

      – Când vor sosi Elizabeth și soțul ei greu de stăpânit?

      Avea câteva întrebări pentru draga lui soră. Christian se apropie de el și îi smulse cartea din brațe.

      – Ce ai găsit tu așa interesant acolo?

      – Totul, recunoscu Nicholas. Deși n-am citit mai mult de un paragraf sau două. Cred că o voi studia mai îndeaproape.

      Putea fi răspunsul la starea lui de plictis. Poate că venise vremea să cunoască secretele călătoriei în timp. Probabil că, dacă îi putea desluși mecanismele, va putea călători și el. Simțea nevoia să descopere ceva necunoscut.

      – Acum, în legătura cu sora noastră…

      – Mama a spus că va sosi azi. Ar putea fi deja aici.

      Christian termină de băut coniacul și puse paharul pe o masă la întâmplare.

      – Nu mi-am dat seama că ești așa nerăbdător să îi vorbești. Te rog, spune-mi și mie ce aveți voi doi de discutat.

      Ridică din sprânceană, întrebător.

      – Mă îndoiesc de faptul că Elizabeth te-ar putea distra în vreun fel. Viața ei alături de acel pirat cizelat e destul de anostă.

      Nicholas râse.

      – Mă îndoiesc că Jack se descrie pe sine folosind termenii ăia. Nu partea cu piratul, desigur. E o canalie, zic eu, dar cu siguranță n-ar fi de acord cu faptul că e anost.

      Christian îl opri cu un gest al mâinii.

      – Jack nu reprezintă o amenințare. E prea îndrăgostit de Elizabeth ca să schilodească pe cineva din familia ei.

      Pentru Nicholas nu conta faptul că Jack îi ura pe toți. Atât timp cât o iubea pe Elizabeth, va avea respectul lui. Unele lucruri erau mai importante decât altele, iar fericirea surorii sale era unul din ele.

      – Sunt sigur că ai dreptate.

      Smulse cartea din mâna