Dragoste, Găsește-Mă. Dawn BrowerЧитать онлайн книгу.
Lordul nici nu ar putea să o curteze până ieșea din doliu, nu cum că ar conta prea mult. Lord Northesk nu era pentru ea și nu va fi niciodată. Va ajunge, probabil, să fie singură, și apoi fată bătrână. O soartă pe care deja o acceptase și cu care decisese să nu se lupte. Avea alte calități de oferit societății și își va trăi viața folosindu-le. Poate că într-o bună zi, va putea fi acompaniantă sau va avea fonduri suficiente să călătorească la fel de mult ca Lord Northesk.
Oftă și fugii după Earl.
─ Nu plecați, strigă ea.
Se opri şi se uită la ea.
─ De ce?
Chiar avea nevoie de un motiv? Pufni. Când devenise responsabilitatea ei să-l facă să se simtă bine? Probabil când tatăl ei i-a dat sarcina de a planifica târgul ...
─ Suferiți și probabil aceasta este ultimul loc unde doriți să fiți, dar cred că s-ar putea să fie exact ceea ce aveți nevoie. Această zi este menită să fie o zi fericită și dacă vă bucurați de ea s-ar putea să vă simțiți mai bine, chiar dacă doar pentru câteva momente.
─ Fericire nu este ceea ce merit.
─ Toată lumea trebuie să aibă puțină în viața lor, domnul meu, chiar și dumneavoastră.
─ Rămâneți. Ea îi zâmbi.
─ Tatăl dumneavoastră a avut un rol important pentru târg. Dacă nu pentru dumneavoastră, atunci stați pentru el.
Poate o va asculta și va încerca să găsească ceva bun la târg. Oricum ea și-a făcut datoria și a încercat să-l convingă să rămână. În final era decizia lui. Nu îndrăznea să încerce să deslușească mintea bărbatului.
─ Poate mă întorc mai târziu, a răspuns el.
─ Pentru moment, mă scuzați, trebuie să plec.
Era atât de rece, dar nu îl putea învinovăți. În locul lui, probabil că ar reacționa într-un mod similar. Diana nu își putea imagina cum ar fi dacă și-ar pierde unul din părinți. Din fericire, ambii erau în viață.
─ Sper că vă veți întoarce, spuse ea.
─ Atâta timp cât vremea rămâne frumoasă restul festivităților ar trebui să se desfășoare fără probleme. O zi bună, domnul meu.
A dat din cap și apoi a continuat să meargă până când a ajuns la un cal. Apoi, s-a urcat pe el și a plecat galopând. Curând a devenit o figură mică în depărtare și apoi a dispărut complet. Diana se îndreptă înapoi către târg. Standurile erau înconjurate de săteni și râsete pluteau în aer. Un băiețel arunca o minge spre o serie de găleți și suspina când nu intrau. Merse încet spre zona unde scena fusese pusă. Un grup de săteni se formase în jurul ei în așteptarea primei piese. Așteptarea nu a fost lungă. La scurt timp doi bărbați cu măști au apărut.
Primul și-a strigat linia.
─ Te rog, Mercutio, să ne retragem. Era o scenă din Romeo și Julieta.
Diana se entuziesmă și mai mult. Era o scenă de luptă și ea fusese dintotdeauna interesată de scrimă. De abia aștepta să vadă cum se va derula. Curând familia Capulet se va lupta cu familia Montague, iar Tybalt va muri de mâna lui Romeo. Cel puțin așa era în piesa lui Shakespeare. Diana nu știa dacă vor schimba ceva. Era ceea ce făcea piesele incitante.
Alți bărbați mascați au ieșit pe scenă. Și-au spus liniile impecabil și au scos floretele. Erau un stil vechi de florete. Actorii începură o luptă intensă. Floretele se loveau între ele într-un dans pe cât de periculos pe atât de frumos. Era pironită în loc hipnotizată de scenă. Unul dintre bărbați a sărit între doi dintre combatanți într-o încercare de a opri lupta, dar fără succes. Unul a fost lovit și a căzut la pământ dramatic.
Omul căzut muri și actorul care îl juca pe Romeo luă o sabie și începu să se lupte cu cel care îl ucisese pe Mercutio. O altă scenă intensă începu lăsându-l pe Tybalt mort alături de Mercutio. Diana bătu sălbatic din palme la sfârșitul scenei. Își dorea să învețe să gardeze așa-dacă i-ar găsi tatăl ei un instructor dispus să o învețe. Actorii își dădură măștile jos și făcură o plecăciune pentru public.
─ Bis, strigă cineva.
Diana nu își putea lua ochii de la actori. Presupusese că erau toți bărbați, dar nu era așa. Era și o femeie printre ei. Minunată. Corpul ei musculos, suplu, și se mișca cu o fluiditate și grație cum Diana nu își imagina că ar putea vreodată. Părul ei negru într-o coadă împletită groasă îi cădea până la talie. Cum de nu observase asta? Avusese părul ascuns în timpul luptei? Trebuia să o cunoască.
Făcură încă o plecăciune și apoi ieșiră de pe scenă. Reveneau mai târziu pentru o altă scenă și, probabil, o nouă audiență. Diana se va întoarce să-i vadă, dar momentan avea alt obiectiv. Își croi drum prin mulțime spre cortul în care actorii luau pauză între spectacole.
Femeia tocmai intra când Diana a ajuns la cort.
─ Scuzați-mă, spuse ea.
─ Aveți o secundă?
De aproape nu părea să fie mult mai mare decât Diana. Poate cu trei sau patru ani, dar nu cu mult mai mult de atât. Părul ei părea mai închis de aproape și ochii ei erau de un violet asemănător cerului înainte de furtună.
─ Sunt ocupată, răspunse fata destul de nepoliticos.
─ Și tatăl meu îți plătește salariul pe ziua de azi. Poți să-mi acorzi un minut din timpul tău. Ar folosi orice avantaj să câștige atenția țigăncii.
─ Fetiță, spuse fata într-un accent similar țiganilor pe care îi cunoscuse de-a lungul anilor. Făcu ochii mici. Vocea ei emana dispreţ.
─ Ar trebui să înveți când să insiști și când să renunți.
─ Ăsta nu este unul dintre momentele în care să renunț, insistă Diana. Ar fi implorat, dacă ajuta, dar spera să nu se ajungă atât de departe.
─ Vă rog să-mi acordați un moment din timpul dumneavoastră.
Fata oftă și apoi dădu din cap.
─ De ce are nevoie alteța dumneavoastră?
─ Nu sunt ... Diana dădu din cap. Nu conta ce credea despre ea, atâta timp cât țiganca o va ajuta.
─ Care e numele dumneavoastră?
Ridică o sprânceană.
─ Asta este tot ceea ce vreți să știți?
─ Nu, răspunse Diana. Dacă va obține ceea ce își dorea își vor cunoaște mai mult decât numele.
─ Dar este politicos să știi cu cine vorbești. Eu sunt Lady Diana. Tatăl meu este Earlul de Bristol.
─ Da, spuse ea fără prea multă convingere.
─ Lady Di, prințesa teritoriului. Am auzit de tine.
Diana începea să o displacă dar țiganca avea ceva ce își dorea și își va lăsa mândria la o parte pentru a obține ce își dorea. Se uita la ea fără a-și ascunde disprețul.
Și, în cele din urmă, răspunse:
─ Sunt Lulia Vasile.
─ Încântată de cunoștință domnișoara Vasile, spuse Diana prietenoasă.
─ Acum, că ne-am cunoscut ai vrea să mă înveți scrimă?
Râsul fetei o învălui pe Diana. Și, a continuat să râdă pentru ceea ce a părut o eternitate. Apoi, s-a oprit și și-a șters