O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy BlankenshipЧитать онлайн книгу.

---

Скачать книгу

---

la Tasuki spunând: − Cine știe ce a intrat în ea? Ea nu a fost niciodată normală. Ea a înălțat o sprânceană adăugând: − Trebuie să o scot din casa de nebuni cel puțin o dată pe săptămână sau ajunge și mai rău și încearcă să roadă copacii din fața căminului.

      Tasuki zâmbi, în timp ce se aplecă aproape de urechea lui Kyoko, ca să șoptească, dar apoi spuse cu o voce destul de puternică ca să audă și Suki: − Poate că în drum spre casă în seara asta, ar trebui s-o iei înapoi.

      Kyoko aprobă fericit, apoi simți că părul de pe spatele gâtului se ridică de parcă cineva o privea. În speranța că nu-i urmărea Toya în secret, a încercat să ignore senzația, menținându-și atenția asupra lui Suki și Tasuki.

      ÃŽn sfârșit, Suki nu s-a mai abținut să-i reamintească lui Kyoko că vor avea o petrecere în pijamale în camera capitonata mai târziu diseară, și l-a întrebat pe Tasuki dacă ar dori să li se alăture. − Avem chiar și o cămașă de forță pentru această ocazie. Și-a scos limba la ei.

      âˆ’ Puneți chestia aia bine înainte să răniți pe cineva, a replicat Kyoko și a fost repede recompensat când fața lui Suki se schimonosi.

      Pe măsură ce coada se mișca, Kyoko își aruncă o privire asupra umărului, întrebându-se cine o privea. Văzu doar luminile parcului și o hoardă de oameni care așteptau să intre, apoi se miră de paranoia ei. Sentimentul de neliniște că cineva o supraveghea a refuzat să plece și o îngrijora. Își aduce aminte de avertismentul lui Kotaro despre un hărțuitor din campus și deodată își dorea să-i fi dat o idee unde vor fi.

      Suki ia apucat mâna și a tras-o spre ea pentru că ținea coada pe loc. Kyoko încercă să arunce senzația înfiorătoare când intrară în clădire, iar atenția îi fu atrasă de interiorul impunătorului club de dans.

      Kyou o văzu întorcându-se, ca și când l-ar fi descoperit și se îndreptă spre ei. Ochii ei s-au deplasat încet spre locul unde stătea, dar știa că nu putea să-l vadă în umbră. Sub acoperirea întunericului, el nu și-a a luat ochii de la ea când a intrat în clădire.

      Privirea lui de aur se mișca peste cei din cameră, știind că erau mai mult decât oameni în spațiile slab luminate, dar erau amenințări minore și nu meritau atenția lui.

      Suki i-a condus într-o zonă aproape de bar, astfel încât nu ar fi trebuit să meargă prea departe pentru a lua băuturi și pentru a avea o vedere bună la ringul de dans. Muzica era deja tare, dar nu atât de tare încât să strigi ca să fi auzit.

      Kyoko a fost uimită de cât de frumos era înăuntru. Ea începuse să se simtă bucuroasă că o lăsase pe Suki să o convingă să vină. La urma urmei, ar trebuit să fie mai mult în viața asta decât învățătura, ceea ce a făcut până acum o săptămână. Toată energia din acest loc era atrăgătoare și ea a zâmbit emoționată. A fost unul din acele momente rare când a simțit că orice se poate întâmpla.

      ÃŽn loc de mese și scaune adevărate, clădirea avea canapele matlasate, ici și colo, cu mese de sticlă mici pentru a pune băuturile. Mov, albastru și negru erau culorile principale ale clubului, oferindu-i un aer de mister și magie; toate luminile schimbând constant culorile, creând un sentiment de pandemoniu senzual. Atmosfera clubului era aproape intoxicantă.

      Umbre profunde dădeau intimitate celor care o căutau, iar Kyoko se înroși, gândindu-se la toate lucrurile care uneori se întâmplau în umbră... lucruri pe care ea încă nu le-a experimentat. Mintea ei se întreba ce făcea Kotaro dar atenția i se întoarse înapoi către prietenii ei.

      Kyou se așeză în cel mai întunecat colț, aproape de aura pură și intensă. Observând grupul, putea vedea acum că strălucirea provine de la unul singur. Ochii îi începură să se umezească pentru prima oară în atâția ani, numai pentru o clipă când o privea zâmbind, vorbind în măreția clubului. Era ca și cum ai privi răsăritul soarelui și așa ceva nu a mai făcut de mult.

      Era frumoasă, cu un păr lung roșcat, împrăștiat pe cămașa albă de mătase pe care o purta.

      Privirea îi urmări corpul perfect, pielea expusă la talie și bluza scurtă, urmată de o pereche de picioare foarte tonifiate înainte de a se ridica spre gâtul... expus. Urmă arcul format de fața ei cu o exclamație dezaprobatoare. Ea era întoarsă într-o parte iar el se trezi nevoit să-i vadă ochii... ochii care erau oglinda sufletului.

      Instinctul său reacționa în moduri pe care nu le-a mai experimentat până acum. Acest sentiment pe care nu-l putea descrie îl agita și îi amintea cumva de fratele său. Nu-i plăcea necunoscutul.

      A întunecat umbrele din jurul lui în timp ce ea se întoarse, uitându-se pe deasupra lui, dar îi văzuse. Priveliștea aproape că îi luă respirația. Avea ochii de smaralde învăluite în inocență... dar putea vedea și neliniștea și puterea ascunse acolo.

      Kyou își încleșta pumnul atât de strâns, încât simțea că se formează picături de sânge unde unghiile ascuțite i-au perforat carnea. De ce era atâta inocență aici, într-un loc ca ăsta? N-ar trebui permisă. Simți o mormăială care începea adânc în piept și încercă să o înlăture.

      Dacă bănuiala ar fi fost corectă și Hyakuhei ar fi apărut, atunci lucrurile ar putea deveni foarte primejdioase, foarte repede. Era ea cea care a ținut înăuntrul ei Gardianul Inimii de Cristal? Cuvintele fratelui său s-au întors să-l bântuie a doua oară.

      âˆ’ ... frate, dacă o găsim, atunci putem fi eliberați de el...

      Blocând celelalte sunete din clubul de noapte, Kyou și-a îndreptat toate simțurile spre ea, pentru a descoperi mai mult și pentru a se pregăti. Ochii lui aurii bântuiți aproape au strălucit în timp ce se strecură în gândurile grupului care stătea la masă. Ascultarea gândurilor muritorilor era o funcție pe care nu o folosise de mult timp.

      Tasuki sa oferit să dea prima rundă de băuturi, deoarece barmanul era vărul lui. Nu avea de gând să-și piardă singura șansă s-o impresioneze pe Kyoko. Știa că se gândea la el ca la un prieten, dar dorea să fie mult mai mult, doar dacă i-ar fi deschis ochii să vadă devoțiunea pe care el i-o oferea. Nu ar fi existat niciodată un om care să o iubească mai mult decât el. Pur și simplu nu a fost posibil.

      Suki a zâmbit când a auzit că-l cunoștea pe barman și i-a cerut lui Tasuki să le aducă la toți câte un ceai cu gheață Long Island. Tasuki îi făcu cu ochiul la Kyoko, dând din cap și spunându-le că se va întoarce imediat. A plecat să aducă băuturile fetelor cât mai repede posibil.

      Ochii lui Kyoko se rotunjiră în timp ce se uită la Suki. − Ceai cu gheață Long Island? Dar suntem... Suki a fluturat

---

Скачать книгу